Ligi Studențești

Liga Studenţilor din Universitatea „Ovidius” din Constanţa

Înfiinţată încă din anul 1999, Liga studenţilor din Universitatea  „Ovidius” din Constanţa, fiind cea mai mare organizaţie studenţească din universitate, susţine şi reprezintă interesele şi drepturile studenţilor, în raport cu mediul academic, dar şi în raport cu structurile sindicale naţionale, mediul privat şi autorităţile locale, sub aspect educaţional, social, economic şi cultural.

L.S.U.O.C. este o organizaţie apolitică, non-guvernamentală care urmăreşte, totodată, şi reprezentarea eficientă şi corectă a membrilor Consiliilor Facultăţilor şi în Senatul Universităţii, în conformitate cu Carta Universitară, cu prevederile Legii Învăţământului şi Procesul de la Bologna, încurajând, astfel, implicarea în procesul decizional, atât la nivel local, cât şi la nivel naţional.

De asemenea, facilitează pregătirea şi implicarea studenţilor în programe de tineret cu specific cultural, social, educaţional şi de divertisment, care,  graţie componenţei sale non-formale, completează o serie de cunoştinţe şi încurajează descoperirea, dezvoltarea abilităţilor de lucru în echipe, dezvoltarea personală şi a competenţelor de lider.

În acelaşi timp, participă la dezvoltarea legăturilor cu organizaţiile de tineret din ţară şi din străinătate, pe baza principiului solidarităţii, fără niciun fel de interes politic, ideologic sau religios, care au ca scop apărarea intereselor tinerilor.

La nivel naţional, L.S.U.O.C. este membră a Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, singura structură federativă studențească reprezentativă la nivel naţional şi internaţional, ANOSR fiind afiliată ESIB-The Naţional Union of Sutdents în Europe (Federaţia Uniunilor Studenţeşti din Europa), din anul 2002.

Ȋn prezent, consiliul director LSUOC este format  din  10 membrii, conduşi sub atenta îndrumare a preşedintelui Alexandru Stanciu.

Toţi membrii organizaţiei își desfășoară activitatea academic în cadrul Universităţii „Ovidius„ din Constanţa la următoarele facultăţi: Facultatea de Litere; Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice; Facultatea de Drept, Ştiinţe administrative şi Sociologie; Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole; Facultatea de Educaţie fizică şi Sport; Facultatea de Fizică, Chimie, Electronică si Tehnologia petrolului; Facultatea de Matematică s iInformatică; Facultatea de Inginerie mecanică, industrial şi maritimă, Facultatea de Arte, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei.


Asociația studenților economiști din Universitatea „Ovidius” (ASEUOC)

Asociația are un număr de 800 de membrii simpatizanți, studenți ai Facultății de Științe Economice din Universitatea „Ovidius”. Scopul principal al ASEUOC este de a reprezenta interesele studenţilor din Facultatea de Ştiinţe Economice şi de a stimula participarea acestora la actul educaţional și la viaţa socială, economică şi culturală.

ASEUOC îşi propune realizarea următoarelor obiective:

-          reprezentarea tuturor studenţilor din Facultatea de Ştiinţe Economice în raport cu structurile abilitate la nivelul Facultatăţii, la nivel naţional şi internaţional prin mijloace specifice: acţiuni cu caracter social-sindical, educaţional şi proiecte de tineret;

-          promovarea şi apărarea demnităţii şi intereselor studenţilor din Facultatea de Ştiinţe Economice, dezvoltarea autonomiei şi autodeterminării universitare, participarea la elaborarea şi îmbunătăţirea programei de învăţământ si a legislatie Învăţământului Superior din România, prin reprezentanţi competenţi, acţionarea în apărarea libertăţilor democratice şi drepturilor omului;

-          organizarea acţiunilor de protest ale studenţilor în cazul încălcării legii sau interesului societăţii universitare şi, în cazuri justificate, declararea grevei;

-          mobilizarea resurselor instituţiilor, întreprinderilor, organismelor naţionale şi internaţionale, guvernamentale şi private pentru realizarea programelor şi proiectelor adresate studenţilor din Facultatea de Ştiinţe Economice din Universitatea „Ovidius” din Constanţa;

-          promovarea şi reprezentarea intereselor studenţilor şi absolvenţilor Facultăţii de Ştiinţe Economice şi sprijinirea acestora pentru integrarea în viaţa profesională;

-          promovarea relaţiilor de prietenie şi de colaborare cu toate organizaţiile similare din ţară şi din străinătate;

-          realizarea şi sprijinirea de proiecte şi programe socio-profesionale şi de timp liber pentru studenţi;

-          identificarea, prin consultări, a problemelor specifice ale studenţilor Facultăţii de Ştiinţe Economice şi implicarea în soluţionarea lor;

-          promovarea de politici de recunoaştere a importanţei rolului şi locului studentilor în cadrul societăţii.

WEB: http://www.univ-ovidius.ro/aseuoc


Asociaţia studenţilor şi absolvenţilor teologi din Universitatea „Ovidius” Constanţa (A.S.A.T.)

Organizaţia studenţească reprezentativă pentru studenţii Facultăţii de Teologie, cu următoarele obiective:

-      sprijinirea şi coordonarea activităţilor legate de viaţa studenţească;

-      iniţierea de legături şi contacte cu studenţii altor facultăţi şi universităţi;

-      iniţierea şi organizarea de programe de formare profesională prin organizarea de târguri, expoziţii, standuri, schimburi de experienţă, etc., identificarea de locuri de muncă şi practică pentru studenţii şi absolvenţii Facultăţii de Teologie;

-      asistenţa şi consilierea profesională a membrilor săi prin organizarea de întruniri şi conferinţe pe teme legate de activităţi didactice şi cu profil teologic;

-      apărarea, promovarea şi reprezentarea membrilor săi în cadrul vieţii universitare, atât faţă de Consiliul Facultăţii de Teologie şi Senatul Universităţii „Ovidius” cât şi în contextul vieţii societăţii româneşti;

-      editarea unor publicaţii cu caracter informativ;

-    organizarea de acţiuni sportive, turistice, cultural-artistice şi caritabile;

-          realizarea de proiecte de colaborare cu organizaţii sau finanţatori din ţară sau străinătate, organisme guvernamentale sau neguvernamentale.


Asociația Studenților și Inginerilor Constructori din Universitatea „Ovidius” Constanța (A.S.I.C. – U.O.C.)
 
Asociația Studenților și Inginerilor Constructori din Universitatea „Ovidius” Constanța este o organizație studențească, democratică, nepartizanată, cu o activitate civică și profesională. Asociația este o organizație de sine stătătoare, independentă față de partidele politice, organele locale ale puterii și administrației de stat, biserică, culte religioase și de patronat.
 
Obiective: sprijinirea și coordonarea activităților legate de viața studențească; inițierea de legături și contacte cu studenții altor facultăți și universități; inițierea și organizarea de programe de formare profesională prin organizarea de târguri de locuri de muncă și practică pentru studenții și absolvenții Facultății de Construcții; asistență și consiliere profesională membrilor săi prin organizarea de întâlniri și conferințe pe teme legate de activitatea de construcții.
 
Adresa:Str. Unirii, nr. 22B, birou CM17.
 
A.S.I.C. – U.O.C. este membră a Uniunii Studenților din România (U.S.R.). Împreună cu U.S.R. organizăm anual două proiecte importante, care au loc în 17 centre universitare din țară:
 
1.      UNIFEST
Activități în cadrul acestui proiect:
Sănătate  - Campanie de donarea de sânge – este de datoria tinerilor să ajute, prin acțiuni civice și sociale, cauze care nu au parte de odihnă. În cadrul UNIFEST, modalitatea prin care noi ne exprimăm implicarea necondiționat, este campania “O picătură pentru viață”.
Distracție - Petreceri în cluburi – în cluburile studențești, cuvântul de ordine va fi distracția. Studenții își vor demonstra calitățile în cadrul concursurilor de dans, de karaoke etc.
Sport- Campionate sportive – studenții care îndrăgesc sporturile vor avea ocazia de a participa la diferite competiții sportive interuniversitare.
Cultură- Studenții vor beneficia de intrare gratuită la muzeu, cinematograf, teatru etc.
Educație- Traininguri – considerăm că educația non-formală are un rol esențial în dezvoltarea studenților. Argumentele pentru care am ales această formă de pregătire sunt următoarele:
·         dobândirea de cunoștințe practice și teoretice într-un timp foarte scurt;
·         sporirea capacității de adaptare a studenților față de situațiile noi cu care se confruntă;
·         orientarea spre aplicabilitate;
·         creșterea încrederii în forțe proprii și posibilitatea obținerii unui feed-back foarte rapid;
·         dezvoltarea capacității de a lucra în echipă, în concordanță cu obiectivele stabilite.
 
2.      Congresul studenților din România
Congresul Studenților din România este un eveniment emblemã ce încurajeazã libertatea de exprimare a tinerilor studenţi, informarea acestora cu privire la drepturile în societatea româneascã şi cea europeanã şi implicarea la nivel naţional într-un proces decizional.
  • 01
  • 02
  • 03
  • 04
  • 05